Ochelarii de soare cu lentilă neagră. Cum să îi asortezi cu impact?
Te-ai gândit vreodată că ochelarii de soare pot fi mai mult decât un prieten de nădejde atunci când ai nevoie să-ți protejezi ochii?
Ei bine, ochelarii de soare sunt un aliat al sănătății oculare, însă pot să te ajute foarte mult să-ți construiești un aspect fizic interesant, integrându-i în ținutele tale de zi cu zi. E chiar simplu să obții o imagine inedită care nu poate fi trecută ușor cu vederea, dacă știi câteva trucuri utile.
Iată ce trebuie să ai în vedere atunci când vrei să porți ochelari de soare cu lentilă neagră!
Ochelarii cu lentila neagră se asortează la orice ținută
Fie că te îmbraci elegant sau sport, ori optezi pentru un aspect de zi cu zi, cu nimic deosebit , ochelarii de soare care au lentila închisă la culoare sunt foarte simplu de asortat.
Negrul niciodată nu te va dezamăgi și vei putea să optezi pentru o paletă amplă de culori la hainele sau accesoriile pe care le porți. Pot arăta spectaculos, de exemplu, dacă optezi pentru o ținută complet albă.
Alege să nu ai prea multe accesorii când porți ochelari
Atât în cazul femeilor, cât și al bărbaților, numărul de accesorii trebuie ținut sub control. Nu vrei să pari încărcat de fel și fel de articole, așa că e de preferat să ai mai puține, decât prea multe.
Prin urmare, dacă porți ochelari de soare cu lentilă neagră, e suficient un ceas la mână sau o brățară, o curea și o poșetă, cea din urmă în cazul doamnelor.
Lentila neagră te va ajuta să ai un aer sobru
Dacă dorești să iei parte la un eveniment în aer liber unde vrei să pari mai elegant și cu un aer mai sobru, atunci alcătuiește o ținută simplă, din piese vestimentare în croiuri clasice și culori pastelate, la care să adaugi ochelari de soare cu lentilă neagră sau cât mai închisă la culoare.
Vei reuși să transmiți celor din jurul tău un aer de complexitate, fiindcă simplitatea întotdeauna conferă rafinament și emană încredere în propria persoană.
Alege ochelarii potriviți personalității tale
Dacă ești o femeie încrezătoare în tine, o femeie de succes, care-și dorește să exprime reușitele sale în mediul social și profesional în care activează, ți s-ar putea potrivi niște ochelari care poartă o semnătură importantă.
De exemplu, o alegere inspirată pot fi acești ochelari de soare cu lentilă neagră de damă Furla SFU738 0594.
Fii îndrăzneț
Nu e nicio problemă dacă ești indecis. Cu atât de multe modele de ochelari de soare, e firesc să te simți de-a dreptul pierdut printre oferte. Poate că e momentul să spargi puțin gheața, să rupi barierele și te surprinzi plăcut chiar și pe tine însuți cu o achiziție mai atipică.
De exemplu, poți renunța la clasica formă pătrată și poți alege un aspect ușor retro, precum acești ochelari de soare cu lentilă neagră de damă Vogue VO4272S 352/8G.
Asortează ochelarii cu un obiect vestimentar
Dacă ți se pare dificil să integrezi ochelarii într-o ținută, nu îți face griji. Trebuie să ții cont de un truc foarte popular printre designeri, acela de a crea armonie vizuală printr-o metodă mai mult decât simplă.
Este vorba despre a asorta ochelarii cu o altă piesă vestimentară pe care o porți la momentul respectiv. Cu alte cuvinte, dacă ai ochelari de soare cu lentilă neagră, alege un sacou negru, o bluză neagră sau o pereche neagră de pantaloni. Conexiunea cromatică va fi spectaculoasă.
Iată cât de simplu poate fi să te joci cu o pereche de ochelari de soare cu lentilă neagră și să construiești cu ajutorul ei și în jurul ei ținute care să te scoată din anonimat, să te ajute să te evidențiezi într-o manieră demnă de admirat atunci când te afișezi oriunde. Ce spui, împărtășești și cu prietenii aceste idei?