Cele mai populare tradiţii de Crăciun din România
Sărbătoarea Crăciunului se apropie cu paşi repezi şi romanii fac eforturi pentru a termina pregătirile pentru masa de Crăciun. Cumpără cadourile potrivite pentru fiecare persoană în parte şi îşi amenajaza casele cu cele mai interesante decoraţiuni. Să vedem deci care sunt cele mai interesante obiceiuri de Crăciun.
Tradiţia împodobirii bradului şi a lui Moş Crăciun
Tradiţiile Crăciunului au fost îmbogăţite în fiecare an. Cei mici îl aşteaptă în fiecare an pe Moş Crăciun care vine de fiecare dată cu tolba încărcată de cadouri pentru copiii cuminţi, iar cu doar câteva zile înainte de Crăciun se va împodobi bradul cu ornamente şi va fi decorat pentru a rămâne în trendul fiecărui an. Pentru un brad şi mai interesant se poate pune sub el un coş cadou Crăciun care să arate interesant.
În România exista numeroase obiceiuri de Crăciun, care au fost transise din generaţie în generaţie. În Oltenia, în Ajunul Crăciunului şi în alte perioade, gospodarii se trezesc în fiecare dimineaţă, aprind focul în soba şi atâta jarul cu ajutorul vreascurilor, rostind urări de Crăciun.
Obiceiul colindatului
Una dintre cele mai îndrăgite tradiţii de Crăciun este mersul cu colindul. În prima zi de Crăciun colindătorii trec din casă în casa cu steaua şi le vestesc oamenilor. E spune că cel care nu le deschide poarta cetelor de colindători vor avea ghinion tot anul.
Tradiţiile de Crăciun corporate
Tradiţiile de Crăciun corporate sunt unele dintre cele mai interesante şi mai noi. De obicei, se oferă cadouri corporate din partea firmelor pentru angajaţi şi uneori chiar şi angajatorii primesc de la echipele de care se ocupă. Aceste cadouri sunt cea mai bună alegere pentru cei care vor să îşi solidifice echipele şi să creeze o relaţie bună între angajaţi. În cele mai multe firme se fac şi brazi de Crăciun şi se împodobesc birourile de sărbători.
Tradiţii româneşti de Crăciun
La Mărișel, o localitate aflată lângă Cluj, un obicei travechi este atât de frumos încât a ajuns să fie inclus în patrimoniul UNESCO. În inima munţilor Apuseni, toate tradiţiile au fost păstrate cu sfinţenie. Există obiceiuri străvechi numite Junii Mărișelului, unde un grup de 10 tineri care sunt necăsătoriţi vin în fiecare an la biserică şi apoi ies în fata lăcaşului de cult, unde colinda şi dansează. Tinerii le invită la dans pe fetele necăsătorite.
Aici este păstrata o tradiţie străveche care are o vechime de peste două secole. Este signura localitate din ţară în care bradul se împodobeşte în ziua de Crăciun. Pomul de Crăciun rămâne în centrul comunei până după Boboteaza. Oamenii care au făcut armata şi cei care urmează să se însoare sunt cei care vor instala bradul.
Acestea sunt doar câteva tradiţii de Crăciun din România. În realitate, lista lor este aproape nesfârşită. Fiecare zonă este cu tradiţiile ei. Fiecare regiune este specifică şi totul depinde de cât de mult s-a urbanizat zona şi de câţi mai păstrează aceste tradiţii. În timp ce în unele zone multe datini au dispărut, în altele sunt ţinute cu stricteţe.